Pe când vântul suflă rece
Printre frunze ruginii,
Pe când toamna își trimite
Bruma albă peste vii,

Greierele-și mai întinde
Corzile la scripca rea,
Iar furnica-n zor muncește
Tot trăgând povară grea.

De pe câmp, recolta toată,
Când de strâns s-a terminat,
Greierele nu mai cântă...
Șade trist, îngândurat.

-Furnică, a mea vecină,
Te rog, darnică să fii,
Împrumută-mi pân’ la vară
Un grăunte, doi sau trii!

Ea, având burtica plină,
Replică atunci i-a dat:
- Ce-ai făcut tu astă-vară?
Boabe nu ți-ai adunat?

Ai cântat, o știu prea bine,
De cu zori la asfințit;
Ai cântat și peste noapte,
Pe când eu, am tot trudit!

Greierele se retrage
Rușinat c-a îndrăznit,
Ei, furnicii ca să-i ceară
Trei boabe... dar n-a primit.

Vântul rece-i suflă-n față
Împingându-l înapoi.
Ușurel, îl iau în palmă.
Iată-l... ajutați-l voi!