privirea aceea nu o înțeleg
privirea aceea lungă
care ar trebui să arate cele mai frumoase
și mai profunde lucruri
cele mai sensibile gânduri
felul cum te uiți la mine
când ții capul un pic aplecat
și tăcerea
nu le înțeleg

când te uiți la mine nu așa cum te uiți la alții
nu așa cum privești vorbind despre Nietzsche
ochii aceea care sclipesc altfel decât atunci
când încerci să explici paradoxuri

când începem obsesiile cu două versuri
două melodii două căni de ceai negru

când parcă așteptăm să facem diabet
picurând prea mult zahăr în el
iar liniștea crește face distanțe le devorează
când depărtarea nu ne mai sperie
când arătăm ca niște tâmpiți
măsurând cu palmele carul mare
și carul mic
când nu mai simțim absența
celor pentru care am ajuns aici

privirea aceea lungă și atât de inaccesibilă
nu o înțeleg