poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-03-16 | |
malul tău îmi lasă-n râul umflat părul
gust pământul din tine sărat de la lacrimi ți-ai dat veronă c-un parfum pe mormânt nu știu de ce te faci mai văratic tu cetate inventată doar să reziști capul mi-l pui în poală-ți pe canapeaua de ape îl mângâi îl strângi îl iubești ca pe-un fiu veronă simt că întregul meu chip o să încremenească între coapsele tale precum chipul lui Christ Acest poem a fost adineauri un vis ce nu era al meu. Simțeam pe la cinci jumătate ante meridiam că totuși m-ai mângâia pe păr. Nu te vedeam. Însă durerea, brusc, m-a făcut să-l imaginez pe Eminescu păstrând ultima imagine a vieții, care rămâne definitiv – cum își spun totuși cei care nu cred în rai sau iad. Capul lui Eminescu în mai 1889, capul de-o piatră meteor lovit. Capul său luat în poale de Vera, pe-o canapea. Lăsat să se îngroape în mirosul corpului gol, în alcovul ei de patimi bine strunite. Așa că palma ta blândă își mai trece degetele prin distanțele care ne separă, poate pe veci?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate