pentru că tu uzină cu aripi
black hole din scenariile apocaliptice
fabrică de omorât suflete cu nemiluita
îmi faci în fiecare dimineață nodul la cravata portocalie cu picățele
cu precizia unei mașini de tocat nemțesti siemens bosh
îți ascult discursul interminabil până la sațietate
cu interminabile porți de sânge țâșnind dintr-o gură albastră
cineva îți duce gunoiul îți aruncă vesela și resturile menajere
îți aruncă ideile coapte date în pârg
cineva îți excită orgoliul în spasme orgasmic
îți aruncă deșeuri amintiri din școala primară
chiloțeii roz de dantelă primiți la a douăzecea aniversare
ploaia filează candelabre în cartierele mărginașe oscilant nefiresc
orașul se sinucide lent până se coagulează sângele pe străzi
dar asta nu-l împiedică, nu-i așa, să-și păstreze simțul umorului
vivacitatea cum îți păstrezi tu amintirile în cutiuța de vechituri
prăfuită aruncată sub pat printre boarfe
în timp ce eu descompun lent în mine
virusul penitenței canoane rugăciuni matănii cotoare de măr
sticle de vin pe jumătate goale
cineva îți aruncă diminețile în silă la groapa de gunoi a orașului
îți sabotează somnul bântuit de razele x
plimbările și duminicile anoste
fosforescența neonului îți arde în palmă
ca o incizie îți desenează hărți apeducte
despre care tu nici nu bănuiești