Ea vorbea, cu cine vorbea
Ea, care demult a plecat?
N-am aflat
Și deodată a apărut
A pus mâna pe un dud
Din fața casei și mi-a zis:
Până la urmă te-ai dus,
Unde am vorbit și ți-am spus?
Nu i-am răspuns
Nu mai știam unde m-am dus, și ce mi-a spus
Stăteam și mă gândeam
ÃŽn timp ce o priveam
Aproape, că nu o mai cunoșteam
Și abia îmi aminteam,
De ziua când a plecat
Și cu ce s-a îmbrăcat
Mai bine zis, a fost îmbrăcată
A mai murmurat ceva neînțeles,
Și-apoi a zis:
Eu plec și te las
Mă duc, de unde am venit
Și m-am trezit,
Supărat, trist și obosit
Că n-am vorbit
Mai mult acum,
Când am vârsta aproape dublă,
Ca a ei și de mai multe ori, vârsta mea,
Când a plecat
Și eu am strigat:
Unde te duci?
Și, am revăzut câteva siluete de oameni printre cruci
Și un bărbat,
Cu capul plecat
Și înconjurat, de trei copii, doi băieți si-o fată
Îndreptându-se spre o poartă
Singuri, fără ea,
Atunci.

Ianuarie 2010
Galați