imnul umanitatii
( închinat tuturor femeilor din lume)

dragele mele,
știți voi cât prețuiți pe pământ?
voi sunteți dragoste, creație, floare,
tot ce-i mai frumos în lume,
iubite, mame, amante, surori,
în voi învie dorul,
voi mișcați lumile,
pruncii în brațele voastre
sunt zeii care ne duc mai departe viața,
mâinile voastre,
când mângâie,
sun leacul dorului împlinit.
ce-i viața fără voi?
un etern întuneric,
voi nașteți genuni,
declanșați resorturi nebănuite
în inimile iubiților,
sunteți ape curgătoare
peste inimile noastre,
vinul care ne-mbată,
motorul lumii și mormântul ei,
voi sunteți viață
și sunteți moarte,
fericirea sau nefericirea noastră,
inimile noastre n-ar putea să zboare
fără inimile voastre,
voi sunteți darul
pe care Dumnezeu
l-ā făcut ochilor noștri
și inimilor noastre,
voi ne topiți în iubire,
deveniți izvoare de iubire divină,
voi faceți ca bărbații,
să se întoarcă, debordând de fericire,
acasă la ora amurgului,
îmbătați de dragostea voastră.
când iubirea copleșitoare vă face semn,
noi vă urmăm îndemnul,
chiar dacă drumurile
sunt grele și prăpăstioase,
iubirea vă e cunună
și tot ea vă crucifică,
adesea vă retează uscăciunile
și vă distruge răutatea și egoismul.
iubirea, asemenea snopilor de grâu,
ne seceră și vă seceră,
vă treieră pentru ā vă decoji,
vă vântură pentru ā vă curăța de pleavă,
vă macină până la înălbirea făinii voastre,
vă frământă
până ajungeți supuse, divine, pure
ca apoi să vă hărăzească focul
și să deveniți
pâinea noastră cea de toate zilele.
nu va lăsați stăpânite de îndoială,
egoism, meschinărie, suspiciune sau teamă,
căutați doar tihna și plăcerea dragostei
care vi se dăruie.
dacă nu, acoperiți-vă goliciunea
și ieșiți din treierișul iubirii,
rămânând singure,
în lumea fără anotimpuri,
unde veți râde, fără bucurie,
unde veți plânge, dar fără lacrimile
pe care vi le-ar fi putut smulge extazul iubirii.
în voi cântă cel mai frumos imn de pe pământ:
imnul umanității…

Ion Ionescu-Bucovu