Din codrul trist si făr de frunze,
Lăsat de toamnă fără glas,
Mireazma de pământ fiebinte,
Îsi ia din viată bun rămas

O pasăre cu aripi frânte..,
Asemeni unui visător,
Ce îsi doreste împlinirea
Și este doborât din zbor,

Se lasă pe Pământul rece
Cu aripile betegite,
Pierzând speranta că vreodată
Spre alte zări mai poate merge

Un cap plecat asteaptă parcă
Sfârșitul ce îi e alături
Primeste fară de putere
Un zbor de suflet în înalturi


Adie vântul, și aduce
O rază de spreranță vie
A sufletelor rătăcite
Ce vor durerea să-și aline