poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-02-25 | | Tremură în fum coliziunile unor Cuvinte suspendate de umezeala Sunetului de chitară, contorsionată în ploaie. Vocile devin viori, cu priviri lascive și râd Pojghița lipsei de căldură a chipurilor oarbe. Vă vorbesc printre ramele fixate În carnea din gânduri; Vă văd umbre cusute luminilor În cupe de amar. Din criteriul unei scântei imunde Se petrec clișeele zămislite în ochi culisanți De vini trupești și atunci..... Spui că lumea arde în capul toiagului de fier Al voințelor din ceară de criptă. Iei în palme vânturile zărilor probabile și te Condensezi în lichidul visceral de prea mult mâine. Te dansez printe imaginile timpului dintre noi Și devii flamura gândului meu, Încrustat în sunetul blond al trecerii tale Spre neființa vederii. Un bețiv plimbă tava cu bacante, Îmbuteliate în rozele eclipsate de lumini sferice, În colț, un copil-fantomă se joacă în cioburi Din plastic, estetizat aburilor abulici De prea mullte femei învelite în iarnă. O muză din corzi năucește sunetele în forma Coapselor de lemn și se împarte în funii nervoase, Ca o naiadă cu plete de fum, iar Ochii negri de urme cresc în suflete Piscuri inversate în adâncimi eufonice. Mă îndrăgostesc de maieutica timpului tău, Căzut în repetiții de șoaptă,pictată în fășii. O formă își crește trupul în loviturile peilii, prinse De încuietorile fragmentate în promenadele lunare Reveriilor înveninate vidului. Coapsele încep să strălucească sidefiu, Învelite în jugul ropotului de clipe compartimentate, Creând gâtul unei sculpturi săpate în lacăte de gând; Un chip își macină reverberațiile în bătrânețea unui rug De ani cusuți prin ochi; vorbește agrest despre cupole De Sighișoară medievală și cântă zările femeii cu trup de lemn, Desuet mânuind cuvintele de artă printre lichidele efemere. Roțile scârțâie rupestru drumul întoarecerii Definitive spre esența feudală o jocului de pârghii. Din ruptura crevasei somnanbule, devin din nou Înlânțuire peripatetică în undele Privirilor de umbre lăsate în urmă. Sunt iarăși eu, drum de șoapte prins În visele de mâine.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate