Tremură în fum coliziunile unor
Cuvinte suspendate de umezeala
Sunetului de chitară, contorsionată în ploaie.
Vocile devin viori, cu priviri lascive și râd
Pojghița lipsei de căldură a chipurilor oarbe.

Vă vorbesc printre ramele fixate
În carnea din gânduri;
Vă văd umbre cusute luminilor
În cupe de amar.

Din criteriul unei scântei imunde
Se petrec clișeele zămislite în ochi culisanți
De vini trupești și atunci.....
Spui că lumea arde în capul toiagului de fier
Al voințelor din ceară de criptă.
Iei în palme vânturile zărilor probabile și te
Condensezi în lichidul visceral de prea mult mâine.
Te dansez printe imaginile timpului dintre noi
Și devii flamura gândului meu,
Încrustat în sunetul blond al trecerii tale
Spre neființa vederii.

Un bețiv plimbă tava cu bacante,
Îmbuteliate în rozele eclipsate de lumini sferice,
În colț, un copil-fantomă se joacă în cioburi
Din plastic, estetizat aburilor abulici
De prea mullte femei învelite în iarnă.

O muză din corzi năucește sunetele în forma
Coapselor de lemn și se împarte în funii nervoase,
Ca o naiadă cu plete de fum, iar
Ochii negri de urme cresc în suflete
Piscuri inversate în adâncimi eufonice.
Mă îndrăgostesc de maieutica timpului tău,
Căzut în repetiții de șoaptă,pictată în fășii.

O formă își crește trupul în loviturile peilii, prinse
De încuietorile fragmentate în promenadele lunare
Reveriilor înveninate vidului.
Coapsele încep să strălucească sidefiu,
Învelite în jugul ropotului de clipe compartimentate,
Creând gâtul unei sculpturi săpate în lacăte de gând;

Un chip își macină reverberațiile în bătrânețea unui rug
De ani cusuți prin ochi; vorbește agrest despre cupole
De Sighișoară medievală și cântă zările femeii cu trup de lemn,
Desuet mânuind cuvintele de artă printre lichidele efemere.

Roțile scârțâie rupestru drumul întoarecerii
Definitive spre esența feudală o jocului de pârghii.
Din ruptura crevasei somnanbule, devin din nou
Înlânțuire peripatetică în undele
Privirilor de umbre lăsate în urmă.
Sunt iarăși eu, drum de șoapte prins
În visele de mâine.