nici o buruiană vindecătoare
nu există pentru tristețea timpului
care se vede părăsit de mine
lăsat baltă în șerpuirea asta de vieți
pe coasta învăpăiată și îngust cabrată
a nedumeririi
ca un salt de tigru
care-ți linge memoria
întinerindu-te
și tu știi că aici totu-i plin
că deasupra petrecerii crește limpede moartea
chiar și-n jocul copiilor râde tare și ea
cu sărutul iernatic
peste gură se surpă
grea precum plumbul împleticit
mă ghemuiesc
mă îngrop lângă steaua mea moartă
lebădă de cenușă osândă umedă
ciulin țintuit
peste bătăile inimii
mut și străin