să-l reîntâlnești
în odaia prea strâmtă a sfârșitului
mire albastru din nou (învinețit mai degrabă)
prea bine pudrat de-asistenții limbuți
ce-l încarcă
în sacul de plastic sălciu
deschis flămând plescăind ca o gură
răscolitoare obscuritate
lâng-o neliniște groasă și mută
întinsă pe trupul de lut cu ger destrămat la picioare
paharul cu viespi ruginii înăbușit
sub orbitele goale
și pe delături cuvinte sărate
atâtea secrete atâtea erori iluzii istovitoare despărțiri
în partea cea bună a vieții în neîmbătrânire
iar acum
părăsirea aceasta mai albă ca seceta indiferenței
uitarea a tot ce a fost și s-a înnorat în oglindă
ca și când n-ar fi avut niciodată surâs
ori n-ar fi fost construit niciodată