stăm amândoi în acest oraș și ni se pare că e cât pământul de mare
asta pentru că avem cinema și cluburi pentru că la orice oră
o frumoasă roșcată cu sau fără fluturi tatuați în polii intimi
ne poate arăta cum e să fii cel mai dorit bărbat sau cum e să fii
tată dacă nu știi să folosești baloane cu epoleți pe tâmplă

când eram mai tineri aveam visuri legate de cotoarele lui borges
de morții lui bacovia de cântecele lui saba și cu femeile lui bukowski
și ne doream să fim ca ei să adunăm toate cuvintele din lume
să le punem în borcan așa cum ne-au învățat bunicii că se pun
castraveții în oțet și noaptea când insomnia ne lua chipurile și le ducea
în alte paturi să îl deschidem și să mâncăm așa cum preoții știu
să mănânce la praznic de sufletul mortului așa cum vatmanii știu să
mănânce pe liniile ce leagă toate cartierele din oraș așa cum păsările
știu să mănânce în piața unirii boabele cu fildeș aduse de turiști

*

stăm amândoi în acest oraș și ni se pare că lumea și-a adus sufletul aici
asta pentru că avem galerii de artă și biblioteci și un râu în care pet-urile
înoată în funcție de cum bate vântul asta pentru că la orice oră există o
salvare cu licurici care cântă unui bolnav doinele cele mai sângerânde
asta pentru că străzile sunt aglomerate cu tălpi care formează un puzzle
al tăcerii noaptea un covor al obsesiilor ziua un nor de carne pentru furnici

când eram îndrăgostiți aveam pentru iubitele noastre poeme replică la
orice detaliu de exemplu când vedeam soarele pe sub coapsele femeilor
cu picioare de trunchi de copac îl aduceam din atelier pe rilke când deasupra
era albastru printre noi albastru și dedesubt albastru îl aduceam la micul dejun
pe frank o`hara când femeile ne aruncau ca la păsări priviri iscoditoare
coboram cu ele în infern alături de rimbaud iar acolo fiecare năștea de câte
ori vroia dar acum cerneala noastră a înaintat în grădinile de palmieri ca
îngerii care bâjbâie văpăile sufletelor
*

stăm amândoi în acest oraș ca niște zei și ne hrănim cu vinuri și țigări îmbălsămate
ascultăm dimineața soarele cum lovește în stâlpii de înaltă tensiune ca la ușa unei
noi iubite ascultăm noaptea cum luna lovește în cozile pisicilor persane uniforma
pământului și noi dansăm și noi iubim femeile crude și noi râdem când ne privim
în scrumierele pline de țigări învinețite cu ruj și așteptăm locomotiva să treacă pe
bulevard ca un șarpe și în el să urcăm și să ne-învăluim cu liniștea neprevăzută
și să adormim în pavilioanele de lemn tapițate cu flori cuie și figuri sfinte