In vremurile de altădată,
Hrana era nepreparată.
Oamenii au avut norocul,
Ca Prometeu să fure focul.

Au scăpat cu zgribulitul,
S-a perfecționat gătitul,
Au ajuns, n-ai cum să știi,
Să mănânce din farfurii.

Fiindcă se lucra ușor,
Plumbul foloseau de zor.
Hrana fiind uneori acidă,
Nu a întârziat să ucidă.

Pe masă omul întindeau,
Trei zile apoi îl păzeau,
Că unii se trezeau cu încetul.
Astfel a apărut priveghiul.

Mai târziu, la o dezgropare,
Au observat că de la gheare,
Sunt urme multe în sicriu.
Omul a fost îngropat de viu!

Să nu pățească ei la fel,
S-au folosit de un clopoțel.
Apoi cu o ață lungă l-au legat
De degetul celui îngropat.

De s-o întâmplă a se trezi
In timp de noapte ori de zi,
Va trage de ață, fără trudă,
Un paznic trebuind s-audă.

Așa a fost precum v-am zis,
Din generații ni s-a transmis
Fără a se modifica de fel,
Expresia, „salvați de clopoțel”
Iași 21 septembrie 2007