Un țăran sărac lipit,
Dar de felul său cinstit,
Niște bani avea să-i dea
Vecinului din stânga sa.

Negăsind printre vecini,
Se-nvoi să-i dea găini,
Deși a rămas la strâmtoare
Fiindu-i toate outoare.

De la vecin, a doua zi,
Cu ele în curte se trezi
Fiul Petre, ce-a observat
Că apoi găinile au ouat.

Bucuria i-a fost mare,
Vor avea iar de mâncare,
Dar, pe dată s-a gândit,
Că nu s-ar purta cinstit.

La școală și al său tată,
I-au spus că niciodată
În viață nu este bine,
Să păstrezi bunuri străine.

Cu ouăle ajunse iute,
La vecinul său în curte.
- Ce ouă Petre mi-aduci?
- Găinile au trecut de uluci

Și au ouat unde au știut,
ÃŽn cuibarul cunoscut.
- Cine te-a trimis cu ele?
Văd că nu sunt puțintele,

Zi, tatăl te-a îndrumat?
- Nu, la câmp dânsu-i plecat.
Am venit de unul singur
Și sunt toate, vă asigur.

- Petre, oare nu vei fi certat
Fiindcă nu l-ai așteptat,
Dacă o vrea să le păstreze
Și fapta-ți o să-l enerveze?

- Nu, doar de la dânsul știu,
Că nu am dreptul să țiu,
Lucrul care știu prea bine
Că mie nu-mi aparține.
Iași 11 august 2008