Acum am putea să fim și triști,
Doar ne despărțim pentru totdeauna,
Dar să trecem peste asta.

Copaci, vă așteaptă pădurile.
Duceți-vă.
Ape, vă așteaptă câmpiile, duceți-vă.
Duceți-vă și voi,
Prea frumoase și iubitoare Ane ;
Mă iertați că nu v-am mai zidit de vii,
Am avut mai multă încredere
În cărămizi.

Obiecte, și ceasuri, și biblioteci,
Și culori, și meșteri iscusiți
Care m-ați ajutat, și tu, soare, și voi, munți,
Scări
Pe care-am urcat până aici,

Fără să-mi pese de înălțime :
Voi vă veți îndepărta de mine,
Lăsându-mă să mă prăbușesc singur
De pe propria-mi zidire –
Așa cere tradiția.
Deci fugiți cât mai repede,
Acum când eu mă fac că mă uit
În altă parte…