De-mi ceri, voi vorbi cu tăcere
să nu chem în curtea-ți ninsori,
dar fi-voi un astru-n cădere,
iar gîndul- suspin de viori.

Și-n mine va geme chemarea...
Cu lacrima-n geamul tău mut
voi bate, să-mi tulbur uitarea-
căci totuși, un pic te-am avut.

Iar noaptea-am să stau furișată
alături de zidul din foi
să caut pe pînza pictată
o pată ce spune de noi.

S-aprind în durerea-mi speranță
că fi-va o zi... Știu că mint
și fur vis străin ca o hoață
tristețea un pic să-mi alint...