Nu cred că semăn atât de mult,
cu timpul ăsta atemporal.
Nu am suficient elan,
și nici încheieturi la degete,
să prelungesc dimineața zilei de ieri.

Acum ceasul din perete s-a oprit
în timpul fecundării primelor clipe.
Pe-acestea am să le iau cu mine,
numai după ce va cânta cocoșul,
ți le voi așeza în poală.
Mâine poate, le vom primeni împreună.

Știi? Zilnic contemplu clipa,
stocată discret, în recipientul timpului.
Mereu e neschimbată. Poate un rid
conturat lângă hotarul dimineților.

În rest, același parfum răscolitor,
aceeași cămașă înflorată
îmbracă umerii anotimpurilor.
Același apus. An după an, pleacă,
clipa rămâne.


1 ianuarie 2010