Negura-ntunecată a nopții
Încet se lasă peste lume,
Iar pe negreața bolții
Taina-Can încet răsare.

Două fete ce-s surori
La fereastră atuncea sar
Și-l cată din priviri
Pe frumosul Taina-Can.

La fereastră le zări
Pe frumoasele fecioare
Și de ceaa mare se-ndrăgosti
Pe-al său nume Imaere.

"Tu, frumoasă Imaere
Rogu-te fi a mea mireasă!
Eu te duc spre nemurire
Și te fac pe veci crăiasă.

Taina-Can un nufăr îi dete
Ca simbol al iubirii sale
Și-o privi pe îndelete
Așteptând cu-nflăcărare

Răspunsul celei ce-o iubea
Și-ar fi dorit-o de soție
Ca peste-ntreaga boltă ea
Regină ca să fie.

Mii de stele sclipitoare
Să se-nchine-n noapte
L-ale ei albe picioare
Cântântu-i canțonete.

Să meargă trinfător pe cer
Urmând Calea Lactee,
Cufundat în mister
Și parfum de femeie.

Dar fecioara-și aruncă
Nufărul departe
Rănind inima de gheață
Al cerului rege.

Atunci, Demanque, sora mezină
Privi spre bolta neagră
Rugându-l să rămână
Că ea-i va fi mireasă.

"Eu nu-s frumoasă
Precum Imaere,
Dar sunt gingașă
Precum o floarte."

"Vino atunce, draga mea
Și părăsește a ta casă.
Mâine noi vom face nunta,
Eu mire, iar tu mireasă."

Astfel glăsui demonul,
Apoi își urmă a sa cale
Lăsând în urma sa suspinul
Iubitei sale muritoare.

17 Decembrie 1995, Gura Humorului