poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-12-23 | |
nu mi-a fost niciodată frică de judecata-de-apoi
probabil pentru că puțin îmi pasă de judecata oamenilor dinainte în plus nu de păcatele pe care le-am făcut mă tem ci de acelea neduse până la capăt totul începe destul de nevinovat – ai nevoie de mai multă culoare apoi nu te mai poți opri: dulciuri haine biciclete mașini case femei șcl nu știu dacă neapărat în ordinea aceasta dar o găsesc destul de rațională între toate acestea ești pe rând: nasture și curea | lanț și ghidon | oglindă și volan | cheie și ușă | soț și amant condamnabil ești dacă n-ai iubit și mai ales nu te-a iubit nimeni evident accidentele sunt inevitabile tot ce este important în viață se rupe sau se sparge se-nchide sau se deschide vine sau pleacă independent de voința ta atunci ce înseamnă să trăiești? să aduci lucrurile mai aproape de tine dacă ai reușit să respiri în așa fel încât aceste lucruri să ți se întâmple la timp pentru că nu e bine să crezi în proverbe mincinoase ce se întâmplă prea târziu așa și este: prea târziu dragostea are trup de balenă albastră când se mișcă dislocă tone de apă în jurul ei și se hrănește zilnic cu milioane de lucruri mărunte ce mișună în adâncul acestui ocean înghețat ok ok prea siropos desigur dragostea poate fi și o rezervă de spital cu două paturi florile aduse sunt speranța că mai ești viu și tot ce este alb îți scoate sau îți introduce lichide în corp nicăieri culorile nu sunt mai vii ca într-un spital în care chiar și moliile-s ofilite aici ai trăit destul dacă ajungi să nu mai cunoști pe nimeni iar doctorii au mai multă nevoie de tine decât ai tu de ei nu vă lăsați înșelați aceasta nu este dragoste obiectul muncii implică cel mult pasiune nu te pot iubi: bucătarul cizmarul croitorul frizerul doctorul mai degrabă iubesc de exemplu un pantof un coc sau un cadavru decât pe tine chiar dacă nu le ești indiferent poate tocmai de aceea
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate