Pe drumul drept al tainicei trăiri,
Sub cerul îmbâcsit de-nnourare,
Plutesc prin aer umbre-ntunecate
De un absenteism plin de candoare;
Cumplit ecou al dureroasei firi
Înspăimântată de dubla-i existență,
În vuiete își strigă chinul drept
Pedeapsă închistată în propria detență;
Și cât repuls față de tot ce-a fost,
Cât întuneric pe razele de soare,
Iar calea azi pătată de lacrimi plumburii
Își schimbă rostul sub propria camuflare.