Mă plimb prin cerc în viață și vreau să prind un unghi,
Să pot schimba macazul, să iert și să te uit.
Vreau dreptul la iubire, vreau tot ce mi-ai răpit,
Și-ți las în schimb trecutul în care te-am iubit.

Trăind prea des durerea în fericirea ta,
Mi-am neglijat dorința și șansa de-a lupta.
M-am răzvrătit în sine-mi de mult prea multe ori,
Iar când ți-am spus că doare, mi-ai dăruit terori.

Trecut-au ani prin mine făra să fii al meu
Și-mi blestemam dorința de-a te iubi mereu.
Divinizam durerea ce-mi înfigeai în trup
Și mă lăsam prădată de tot ce-i blând și sfânt.

Prea multe umilințe, prea rece și prea dur
Mi-ai decorat căminul și i-ai facut contur.
Contur de cercuri grele, prea grele de urmat.
Acum, din nou, și vesnic, prea des și neîncetat.

Deplâng rotunda-mi soartă si clipa înrobirii,
Cerșind dumnezeirii o clipă de răgaz.
Să-mi amintesc de mine atunci când eram fată.
Când mai aveam puterea să schimb, macaz după macaz.

Degeaba sper la tine să creionezi un cadru
În care-mi ștergi durerea si-mi estompezi tot iadul.
Îți place mult prea tare să muști și să te cerți
Îmi strici voit tabloul știind sigur că mă pierzi.
..................................................

Prea trist îți e destinul, acum că m-ai pierdut
Te tânguiești amarnic și țipi, și te disculpi.
Ești mult prea laș se pare să te căiești,
Și-i greu să lupți s-alungi coșmarul, ce l-am trăit doar eu.

Acum când toate-s vechi și la-nceput sunt toate,
Am să mă plimb prin viață drept, în cerc nu am dat roade.
Am să iubesc prezentul cum te iubeam pe tine
Și-am să clădesc o viată mai bună pentru mine.

Rămâi, rămâi cu bine, prietenul meu drag.
Sunt prea grabită acuma să fug, să mă retrag.
Te-aștept cu drag acasă oricând îți este dor,
Dar vino tu, tu singur, nu vreau un alt decor.