De ce te temi?
Nu vezi cum frica
ți-a pătruns în oase
și se prelinge ca un seu,
înămolindu-ți firea?

De ce stai?
Nu simți cum ziua
în inima-ți se face noapte,
mărunțindu-ți șoapta?

De ce nu strigi?
N-auzi cum rugăciunea
n-ajunge unde-ar trebui s-ajungă,
înmulțind păcatul?

De ce nu faci nimic?
Nu simți miros de mucegai
când îți bagi nasul
în mintea-ți?

Nu vezi cum spaima
îți zornăie în suflet
ca într-un blid de tinichea,
plin de rugina fărădelegii?

De ce nu spui nimic?
Cum vrei să știu
de frica-ți are leac or ba,
când tu te-ascunzi
în dosul unui zâmbet slut și tâmp?

De-ai vrea s-auzi cum sună
un glas de spovedanie
ai afla că spaima-ți e o tară
cu gust de miere-amară.
Și-ai mai afla,
în cele mai din urmă,
că vina e a ta
și nu a Altcuiva.