-Hei, vestitorule de zori,
De ce îmi cânți de-atâtea ori
De ce mă minți că este zi
În noaptea plină de stafii?

Pe cer și stelele, și luna
Te prind în faptă cu minciuna.
-Dar nu de zori vreau să te scoli,
De frica mea ce-mi dă fiori.

-Ah, tu, ce pasăre nebună!
Să-ți fie frică-n clar de lună
Sau nu ai vrea acum, de stat
Să mi te culci cu mine-n pat?

-Ba da, ba da, stăpân zurliu,
Dă-mi o dovadă ca să știu
Că moartea nu este minciună,
Că nu e frica de pe urmă.

-Ce frică ai că vei muri
Ca orice pasăre de zi
Să mă hrănești cum te-oi hrăni
Ți-oi pune tavă năsălii!

-Să ști, să ști că teamă nu-i
Să te hrănesc precum îmi spui,
Dar eu aș vrea să te întreb
Enigma grea să o dezleg:

În pragul tău cine va fi
Când întuneric va veni?