A fost de mult, aș vrea să spun,
O gărgăriță sub un prun
Ce mai tânjea în dimineață
Să-i dea sărutul de verdeață.

Și vrând să-i dea o-mbrățișare,
Simțind că este mult mai mare,
Aripile și-a desfăcut
Să-i dea la prun mândru sărut.

Și tot mergând în zbor așa,
O prinse-n cioc o rândunea
Și-o azvârli acolo jos,
Pe-un bob mărunt de zahăr tos.

Dulceața bobului mărunt
Nu-i dete pace nici în gând
Și cum de poți să zici că ei
I-ar sta mai bine-ntre ponei?

De cum simți un pic de vânt,
Prinse curaj într-un cuvânt.
Și iat-o sus acum, dar, vai
Pe cer sunt stele evantai!

De-aceea spun că nicidecum
Să nu țintiți mai sus de prun!
Doar când cu toții veți vedea
O gărgăriță pe o stea.