Ioana pictează. La fiecare lucrare
atinge arcușul din suflet
și presară peste amestecul
de ulei de in și culoare.
Ioana atinge toamna pe umăr,
o scoate din rădăcini de copaci
din frunze ruginii ca pe-o statuie
o așează pe pânza virgină
se așează pe sine peste compoziție.

Ioana dăltuiește forme de neînțeles
iubește toamna cu fructele ei
cu arome de muze contopite-n struguri
negri ca păcatul dulce
și albi ca lumina
de dincolo de umbre.

Ioana dă viață unor chipuri fără nume
plăsmuite din zvâcnetul de noapte
violet
ioana omoară anii dinaintea primei
cunoașteri
în ochiul lepădării de sine.

Ioana nu mai lucrează cu griuri
de când ai plecat
lumina se agață de mâinile ei
vibrând în tonuri de pastel
chiar și ploaia
întunericul
și lipsa ta.