eu vorbesc prin tine
ca printr-o voce ce nu s-a inventat.
când buzele mele se deformează a cuvânt
buzele te dor asemeni
în sus, în jos, ca o vocală.
rostim împreună acel „o” prelung, noi pruncii,
dimineața, când ne hrănim cu aceeași gură
(de s-ar putea să murim împreună cu ea rotunjită pe chip!).
dimineața, când ieși în prag tenebroasă
și părul ți-e totuna cu glezna, împiedicându-se indefinit
și glezna ți-e nepieptănată, ne-cernută prin toate mâinile mele de bărbat,
ca un aur prețios ce trebuie topit în cuptorul dintre simțuri,
umărul neșlefuit răstoarnă totul, atlasă nepricepută,
cerurile scapulare se sparg de pământ nuntindu-se
și tu te uzi cu picioarele în ele, ca-ntr-o apă
prea puțin adâncă pentru tine, te afunzi în noroioase maluri,
lași urme de talpă peste tot, dar te oprești la vas
ca și cum ceva te-ar putea opri vreodată,
zdrobești Egeea de față, cu pești, cu crabi, cu deveniri marine,

o bei până la fund, o beau identic, nedezlipit de ceea ce-ți devine sete,
ies afară în prag luminoasă, cu păr împletit în destine,
cu glezna subțiată de mâna-ți prin caiere prelungi, eleusine,
sunt fericită, luminoasă, profetică, fericită, nu mă crede nimeni
și tu vorbești prin mine
ca printr-o voce ce nu s-a inventat.