Cât de mare-i ziulica,
Stă la umbră somnoros,
N-are grijă de nimica,
Nimănui nu-i de folos.

Doar când vine câte-o ploaie,
Se trezește supărat
Și se umflă și se-nfoaie,
Făcând pagube prin sat.

Și oftând își duce greul,
Mutând norii dinspre soare
Și înșiră curcubeul,
Apoi, frumușel, dispare.

Și iar stă în lenevie,
Răsuflând liniștitor
Și încet, încet adie,
Vrând a fi răcoritor.


Tot să doarmă, una știe,
Doar când are mici coșmaruri,
Suflă pufi de păpădie
Și în lanuri face valuri.

Vara n-a cerut chirie
Și în luna lui Gustar,
L-a mai invitat să vie,
În Cuptor, la vară iar,

Că și ea cam lenevește
Tot sezonul sub pârleaz
Și de-aceea îl iubește,
Că nici el nu prea stă treaz.