Pe strada unde am crescut
Au construit monumente de ceața cerebrala,
îndoliate de încalzirea pămîntului.
Școala la care m-au îscris in viața,
Ca o piesa de șah a rațiunilor ignorate,
Sta acum ascunsa în vița salbatică, ruginită
În așteptarea întoarcerilor noastre
Lipsite de glorie.

Mai rasfoiesc și acum paginile speranței
Peticite cu indoiala,
În cartea istoriei mele efemere.
Acolo unde carnea destinului
m-a strins la pieptul ei
Și m-a mîngîiat ca pe un fruct,
revenit pe pamint,
și m-a adapat din laptele ei perpetu.

Acolo unde am simțit pentru prima data
ca o sabie infipta în inimile libere,
Margaritarul ciobit al compasiunii civice
Și zumzetul civilizației de insectar.
Acolo unde ni s-a prescris moartea ca o rețeta a durerii,
La cina cea de taina a înfanteriștilor învinsi.

Ma mai întreb totuși și acum,
Unde voiam sa fug cu sania în fiecare iarna.
Si de ce spargeam în fiecare noapte,
Geamul carților cu povești...
Cind actul de naștere îmi fusese scris dinainte,
Pe frunze de brusture,
Cu singe de sepie bizantină,
La primaria moluștelor de cartier.

Jocul cu inocența a fost scurt
și dansul inaltelor corabii,
A fost intodeauna consemnat
Cu ziduri prefabricate
In țarcul orasului santier .

Arsul pe rug al rataciților
Se facea noaptea,
La lumina telejurnalului,
Sub gifiitul celor excitați
de perpetua cura de slabire.
Iar o data mort vei fi fost ingropat
In gradina de cartofi exotici
Cu care au acoperit turlele Vaticanului
si Piazza del Campidoglio.

Acum deja batrin poate ca am scapat,
Dar inca mai lucrez ilegal,
La podul cuvintelor interzise
Și ma mai simt urmarit
de faraonii stelelor rebotezate.
Ma ascund insa tot mai des
In amintirea mamei atotputernice,
Care mi-a dat lumina somnului,
Unde va pot ignora cu disprețul pașilor mei pierduți
In catedrala destin, a celor care tac.