Un trup eu am avut, de rouă,
dar el era băut de curcubeu,
de scarabeu…
Fluviile se lăudau cu el în Cer,
lancea-l murmura încet-încet în fier…



Întârzii cu mâna în aer, mamă,
și eu cred că pe bărbatul
tău îl mângâi să îl pierzi,
în acele ramuri crude și verzi,
care te fură uneori cu azurul dintre nori.



E Tata, care ți-a fost secretă poveste, o sfială
ce te-a purtat nevăzută pe Calea Regală.
Aceleași depărtări ți l-au răpit și ascuns
în glorii trecătoare și în tăinuitu-ți plâns.