Menit să fie sumă paletei de culori,
A decupat pe boltă ferestre către cer,
Prea-blânde soațe nopții și negrului stingher,
Sorbindu-le pe toate, le-a renăscut în sori.
E mat când decorează abisul cu sidef
Perlând divine sfere și zămislind comori,
Sau strălucind în zare îngemănări de zori
Cu neguri toropite pe-al zilelor gherghef.
Când nu e non-culoare pe marmurile reci,
Cu argintiu drapează veșmânt de sacerdoți,
Sau vesele mirese îmbracă pentru soți,
Și așternut le este celor urniți spre veci.

Simbol de crini, de nuferi, ori puf de păpădie,
Neprihănește îngeri și coala de hârtie.