Ce adevăr e-acela pe care îl urmează
Nefericitul suflet, sub aspre învoieli,
Știind că frânt, în urmă, va fi de îndoieli,
Iar inima-i ciobită de el și sângerează ?
Ce cale poartă pașii, prin colburi ridicate,
De zorul către mâine, ori ce destin scârnav
Stârnește doar morgane, ca un deșert hulpav
Să-ngroape caravane în oazele visate ?
Simunul doar li-i gazdă albind în urmă oase,
De scarabei crestate, peste nisipul nins,
Ori reci spoiri de raze, născute-n astrul stins,
Însidefând lumina în zorile geroase.

Dorința desenează un țel imaginar,
Oricum, nemărginirii, nu-i poți afla hotar.