mda, fiecare din noi are bocancii lui,
mai mult sau mai puțin plini de noroi,
și sacul lui cu învățăminte,
mai mult sau mai puțin de aur
- într-o anumită lumină
aurul se vede plumburiu
dar depinde cine-l privește –
fiecare are peticul lui cu stele,
mai găurit sau mai pufos,
peste care se poate azvârli uneori
o tușă de soare.
și toți au măcar puțin nisip la suflet
care uneori nu se poate elimina.

asta însă nu înseamnă
că fereastra mea nu e centrul lumii,
că brațele mele și gâtul și ochii
nu-s cele mai importante,
că nu-și doresc cu disperare,
doar pentru ele,
o ploaie caldă și dulce
care să rodească.

și, mai ales, nu înseamnă
că accept tălpile voastre goale,
pantofii cu toc,
sau chiar bocancii,
indiferent cât de bătătorite ar fi cărările.