El singur s-a dus azi la mare,
E bine și apa e caldă;
Acasă, ea liniște are;
De-ar ști în ce ape se scaldă...

***

Coșbuciană

GPI:
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară;
Pe fiecare, intuiesc,
Așteapt-o Mărioară!

VS:
Cu tine două mândre stau
Și timpu-l pierd cu tine;
Minore sunt și treabă n-au...
Vii tu acas' la mine!

GPI:
De-un timp, ce-i drept, când vin cam dai
Și nu mă lași a geme,
Iar ca răspuns și eu te mai
Pocnesc din vreme-n vreme.

VS:
Iar palmele și pumii curg
Pe față și pe șale;
Dar mă răzbun, până-n amurg,
De-ți plâng și eu de jale!

GPI:
Clipesc abia, din când în când,
Cu stingerea-n bătaie,
De nu mă vindec, în curând
Vei merge la pârnaie!

VS:
Tu zaci. Eu una îți mai ard,
Așa, din vreme-n vreme,
De ies vecinii pe la gard
Să vadă cine geme.

GPI:
M-ai omorât și-ți spui în gând:
“E dus și nu mai vine...”
Și suni organele, pe rând,
Să scapi rapid de mine.

VS:
Dar, vai! Mi s-a părut așa
Și jalea mă răpune,
Că auzii iar gura ta...
Adio-ngropăciune !

GPI:
Scapi maiul jos, dar îl ridici
Și dai în cap, în șiră...
Ai obosit “și totuși”-zici-
“Al dracului, respiră!”.

VS:
Dar cum de știi la ce gândeam?
Așa e, ai dreptate…
Că, vezi, nădejde eu trăgeam
Că pulsul nu-ți mai bate.

Atropa:
O, nu, nu-i drept să vă-ndoiți,
Relația e caldă
Da-s amândoi cam amorțiți
Și-atunci, normal, c-o scaldă…

VS:
Afara-i vânt și e-nnorat,
Și noaptea e târzie;
Vecinii toți ni s-au culcat-
Cu inima pustie,
Numai Atropa-ncet, plângând:
„E dus și nu mai vine!”
Și-adoarme greu, cu tine-n gând…
O-ncurcă ea cu mine!

GPI:
O nu, nu-i drept să m-amăgesc,
La două nu fac față!
În noapte-afară lung privesc
Și sar... Pe dimineață!