Arde-n potire suflet de țărani
și fumul lor spre ceruri urlă, geme,
s-au țărănit din daci și din romani
și nu mai vin zăpezile să-i cheme.

De două mii de ani tot suflă cornul
în marea-nsingurare către stele,
i s-a înnegrit și casei morții, hornul...
dar tot nu vin zăpezile să-i cheme

și tata se va stinge în curând
căci a rămas țăran și-n oseminte,
el știe că țăranii trec, urmând,
dar tot mai face câte-un pas-nainte

și crede încă într-un cânt de corn
ce va veni spre moarte să-l împingă,
a fost țăran, dar vrea să moară domn,
zăpezile de acum încep să-l ningă.