Doar Dumnezeu i-a osandit,
sa nu poata rosti
vreun cuvintel,macar stalcit
prin dreptul de-a trai.

Aud si-o voce de copil,
strigand din carucior,
incearca dar e inutil
sa mearga,mult i-e dor...

Curg lacrimi si dureri de-acum,
parinti nefericiti,
e dureros si drept va spun,
va rog,nu-i ocoliti.

Au suflet,inimi ca si noi,
au ochi si au si vise,
si au sperantele suvoi
nespuse si nescrise.

Odata,un chip mi-a zambit
si m-a strans in priviri
si cu manuta mi-a raspuns,
dandu-mi fiori,trairi..

N-am vrut sa plec,nu m-a lasat,
mi se strangea in suflet
nu pot sa uit,ce mi-a fost dat
sa lupt,in al meu cuget.

Si cand surasul i-am vazut
parca un dar divin
primeam pentru ce n-am facut:
nu pot sa imi revin.

Si alti copii sunt necajiti,
n-au brate in piept sa-i stranga
si anii le sunt ofiliti
si viata doar osanda.

Ce vina au ca s-au nascut
bolnavi sau singurei?
ce mai ramane de facut,
caci anii le sunt grei?

Si colo-n colt un baietel
se-ntinde catre mine
si nu ma reculeg defel
si nu imi este bine.

Sa vad atat de mult amar,
bolnavi,ai nimanui
orfani,cu boli ca un calvar,
ce poti sa le mai spui?

Vor si ei mangaierea lor,
vor si ei un parinte,
vor amintiri care nu dor
si sa le tina minte.

Si un sarut daca le dai
pe cruzii obrajori,
moment sublim chiar poti sa ai,
surad,si-ti dau fiori...

Si ma gandesc,seara tarziu,
cine povesti le spune,
acela eu as vrea sa fiu
un suflet,fara nume.

Si dimineata cum va fi,
cand mama lor nu este,
sa-i poata-mbratisa,iubi,
cu-o soapta si-o poveste.

Numai parinte sa nu fii,
sa plangi necontenit
langa frumosii tai copii
bolnavi,intr-un sfarsit.

Nu trebuie sa neglijam
fiinte-n suferinta,
doar sa-i iubim,sa-i ajutam,
cu mult suflet,credinta.

Sunt suflete la fel ca noi,
au vise,au dorinti
si au sperantele suvoi,
si lacrimi prea fierbinti.

Stiu ca e trist ce spun acum
si vreau sa ma iertati
dar altfel chiar nu stiam cum
sa va rog:NU-I UITATI!!!