VISUL UNEI NOPÞI DE VARÃ

Așa, atinge-mă și rupe-mi visul
ce în noapte și în zi se-ntinde
și pe care de ani de zile poetu-l tot descrie cum
Floarea albastră îl înfășoară în albastru de Voroneț
dulcele său gust îl îmbată pe poet
și tot scrie și tot scrie și pe urmă recitește
Iulie! Din ce tărâm uitat de timp într-o poveste
ajungi să fugi de-acasă chiar prin nori
de ei purtată , pescarușii călători.

Râsul lor , căldura ta întregește tot tabloul
și nu-i vis a ta splendoare se revarsă dar
de astă dată apa lacului o calcă
în picioare lebăda

Râsul lor , mireasma ta întregește portativul
Cască gura saxofonul și se-ntrec să iasă-n grabă
note cu miros de mare când pe coapsă alintată spre pământ
ușor, agale dezvelește-n drumul sau rochia fină de mătase
trupul de zeiță vie din antichitate.



Râsul lor , ce vis frumos doar un simplu vis ș-atât
Spunea tânărul îndrăgostit căutâtnd printre balcoane
reci de piatră , glasul tinerei iubiri
O , sfântă noapte mult mi-e teamă
că totu-i doar un vis fiindcă-i noapte
prea dulce e să poată fi aievea,

Iulie, ce mască tristă
mai urmează după tine, du-te el te-așteaptă
azi un muritor dar mâine…
Da, un Sfant Arhanghel îi vestește la ureche
Că ntr-o noapte sfântă visul nu va mai păli
ci va fi eternitate.