viața va face și cale întoarsă

un du-te vino peste hotarele timpului

sufletul nu are așezare statornică

trupul, un strigăt la fereastra

liniștitei absențe

o bătaie de inimă la poarta infinității

o siluetă diformă la marginea apelor tulburi

al cui blestem îl purtăm noi oamenii

această simbioză între viață și moarte

această ispită între a ști și a nu ști

această lume în care dragostea

își ispășește pedeapsa

și cărui zeu să mă-nchin

dacă nu celui ce cade în fiecare zi

cu obrajii în palme

așteptând

apocalipsa gândurilor