Cuvinte întretaiate se smulg, prinzându-se de marginile voluptoaselor
Emisefere ale creației, curgandu-și lin uimirea
Față de suma sufletelor prinse în cuvinte.
Ce sunt aceste nimfe ?
Poate joacă rolul ludic al deșertului înecat în propria apă.
(Ce apă poate avea deșertul decât dorinta de a simți fluidiateatea ei ?)
Prea multa viața într-un recipient scund și diform,
Uneori chiar plat în spațiul unidimensional al gândirii premature.
De nu ar fi, s-ar crea, dar condiția creării cuvintelor
Nu este oare viitorul lor de a pieri ?
Pretul lor există înafara sensului banal, încarnat în foaie,
Ele sunt ceea ce trupul minții naste, dar oare nu chiar ele
Au nascut acest trup ? stau prinse în propriul fum euforic,
Generând întrebări apriorice în vid,
Le dau forma infinita a luminii, încovoindu-le în raspunsuri strâmbe,
Ce-și scârțâie metalic necunoscutul.
Rigori metafizice se întruchipeaza fantomatic în umbre,
Iar cruci noi, dar vechi de eternitate
Se nasc din întrebari făra răspuns…..