Leagăn amar, săracii mei Bălcești!
Lut simplu smălțuit ca și o cană,
Pe Topolog culcat nu mai bocești
Azi inima dintîi republicană

A lui! Căci athanasic au sunat
Mii surle. Lespezi cască. Sar sigilii.
Și peste un făcut, absurd regat,
Un palid oaspe calcă, din Sicilii.

O, frate cărvunar, întreg trăiești!
Din moarte ai păstrat doar străvezimea,
Ci în amurgul pajerei crăiești
Cîrtește-întunecat burtăverzimea.

Ai mult ursuzei tagme gianabeți
Cu oftica-înțeleși și cu exilul
Un veac avar te vrură sub peceți
Și sveltei libertăți suciră trilul.

Ce-înseamnă! Astăzi piatră ești, din unghi,
Republicii Române Populare,
Adeveritul mare singur trunchi:
Bălcescu, început de călindare.



Comentariu: nu contează că în poem sunt prezente și
cuvinte sau idei ce fac trimitere la...socialismul,
incipient în acea perioadă! Este, totuși, un poem de...
Ion Barbu!