Am ales din adierea vântului,
care aduce surâsul meu uitat,
enigma ascunsă a cuvântului
dintr-un refren de nai alintat.

Și m-am îmbătat cu o simfonie
pusă într-o cupă plină cu un dor
presărat pe note fără armonie
născute pe un val și moarte pe un nor.

Am fost învelit cu un noroc ușor,
sunt un pom părăsit în primăvară,
privind toamna ca un trist decor
care adoarme și frunza o coboară.

Dar numai versul l-am luat în seamă,
așezat pe-a pletelor tristă albire
de emoții ce se nasc din teamă
și emoții ce se nasc din iubire.

Când am ascuns o rugăciune în rime,
peste visele trimise printre stele,
am coborât de sus de la înălțime
leacul poeziei zilelor mele.