mi se-ndreaptă parcă un vânt galben spre aripă
departea aceea se făcea iubire și nu mai pleca înapoi
e trasă acum de păr ușa minciunilor peste seară
ca și cum numai de la etajul nouă în sus
am putea desena îngerii
nu pe pământ
și ni s-ar număra viețile spre niciunde


acum se aud alte priviri peste mine
și singure se fac dințate
fotografii în care urlă nepăsarea
lămâie ne-ndulcită iubirea noastră fagure
doar picăturile din care
azi îmi sorb limonada vieții