Eminescu


ai fost si vei ramane un mentor pentru mine,
te-ascult mereu, te caut si dor imi e de tine,
ti-ascult mereu acele sfaturi uitate-n coli ingalbenite
si le ascult ca pe o ruga a unei morti nicicum dorite;
in inima iti port poeme ce tu le-ai scris in nopti
mai negre decat negrul mortii, pe cand cerseai zilele sortii;
te vad mereu in fata mea, cand scriu versuri de amor,
te strig pe nume, nu-mi raspunzi si simt cum vorbele imi mor;
in viata mea n-am sa-ntalnesc un om ca tine
ce sa me ierte-n versuri propri si sa ma certe in satire;
de ce te-ai dus tocmai acum, cand m-am nascut
si cand nevoie am de tine, caci doar o clipa ti-am cerut.