poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-13 | |
Până acum am scris doar lumii,
iar pe tine te-am ignorat mereu de parcă ai fi fost un oarecare... Gândul meu se îndreaptă către clipa din alt veac ce arde... Răsărit de Luceafăr. Am crescut cu cartea ta în brațele-mi reci, ardeau răsfoind paginile ei. Mi-ai adus floarea de aur a poeziei, mi-ai dat voie să visez până la stele. Uneori, nedorind să mai exist, m-am închis în universul tău, și am deslușit doar pentru mine Misterele Geniului Pustiu. Și, neștiind că-mi ești vestit de parce, am vorbit cu tine prin versuri și m-ai facut să cred în nefiresc, s-ascund într-o metaforă secretul meu, să înțeleg că viața e scurtă, deși tare lungă, atunci când ești singur și trist... Ai creat, involuntar, o sferă-n care m-ai închis, cu lacăte de ceară i-ai pecetluit marginile. Niciodată nu am vrut să ies din ea, crezând că nimic nu este mai frumos decât dragostea imaginată de tine. Omagiu aduc reveriei ce ai creat în jurul meu, deși aș vrea să te întreb: De ce-ai plecat de lângă noi atât de timpuriu? Erai doar un tânăr suflet atunci când clepsidra a lăsat să treacă ultimul fir de nisip prin mijlocu-i de albină... Dar acum știu că timpul e un monstru cu care nu poți ajunge la o înțelegere, uneori se târăște ca un șarpe, alteori zburdă ca o gazelă, dar mereu caută să te ucidă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate