parcă mă dor amigdalele când ascult nightwish
după ce am murit a doua oară.

prima dată mi-a fost ușor
vedeam lumina de la capătul trupului mamei mele
mă ghidam cu un toiag după ea
de fapt s-au inversat polii luminii
și de fapt lumina pe care o vedeam e moartea mea de prima dată

acum am murit din cuvinte
povestea toată sună ca un uragan
într-o sticlă goală de jumătate de litru
sau mai bine de dragoste stâlcită
sub călcâiul tău argintat seara
nu că mi s-ar fi terminat calendarele
mai am totuși un trup
din care nu am reușit încă să evadez
îmi rămân cuvintele sinucigașe de poeți.
dar spune-mi sincer: nu-i așa că dacă acum m-aș duce în gară
(vine săgeata de bucurești)
și aș vrea să-mi tai ariple în fața trenului
ca să mor a treia oară
tu ai veni la mine înecată în plâns
și mi-ai spune
nu, iubire, nu în fața trenului
că se va pierde o lacrimă din sângele tău
în gara de nord
îmi va fi dor de ea.
hai mai bine și te aruncă de pe blocul meu de 7 etaje
(niciodată n-am ajuns în al șaptelea
cer)
te voi avea mereu acolo
în fața scării când voi ieși să întind la uscat aripile
phoenixului care te credeam
hai iubire
?
mai bine mă îneci în sângele tău iubire
acolo nu te va durea niciodată ochiul
privitor la inima mea care va lipsi din grămada de carne
e deja spartă
îi ții cenușa în vaza de sub pernă
hai mai întâi la o plimbare
sub salcia de pe malul trandafirilor galbeni
și vedem noi după apocalipsă ce mai facem




dar minus cu minus dă plus.
moarte cu moarte dă viață