„Sufletul, asemenea luminii
fără fum, stăpânind trecutul si viitorul,
este azi si va fi mâine”…





Din neguri păgâne uitate de soartă,
Răsare-o lumină in ceas de amurg,
Si-n trupu-i de ceată si purpură moartă,
Mereu in torente, zăpezile curg.

Pe fruntea-i brăzdată de-a gândului rană,
O umbră subtire arzând peste timp
Trăieste-obsedanta si vesnica goană
De dorul luminii din alt anotimp.

Bătrâne corăbii ii poarta pe unde
Oceanele albe din trupul ascuns,
Si-ntreagă sentinta cea veche-o pătrunde,
Blestemul tăcerii, in veci nepătruns.

Această lumină, prea tristă si clară
E sufletu-mi tânăr ce-n veacuri coboară.

16 noiembrie 1992.