a căzut din nou net-ul în tăcerea alpină a degetelor tale
imobilizate cuvintele și-au pierdut pulberea de pe aripi
nici un mijloc de transport până în emisfera ta cerebrală
doar jocul acela cu grafică ștearsă și cinci vieți la dispoziție
unde niciodată nu reușesc să trec la next level bila de smoală
mi-a deraiat sufletul întuneric pe linia destinului au adormit
toți filozofii în căușul lunar al mâinilor noastre ce oboseală
uneori e atât de târziu peste lume fără metafora fluturilor
pândind întârziați trecători și totuși uite înfloresc malurile
cu miezuri de miere curge Dâmbovița ca în fiecare vară
iubiri pierdute pe cheiuri diamagnetic risipite îmbrățișări
aș avea chef de tine și de tandrețe dar nici dacă alerg
n-aș mai putea prinde ultimul metrou la capătul lumii
punctul de rândunică cer condensat de pe piața de flori
a dispărut busuiocul speranțe casante pe tarabele goale
spații de vastă absență întorc în clepsidră noapți fumurii
florile mele de Sânziene visând neursitul orogeneză incertă
a cine știe cărui anotimp viitor