purtam o togă purpurie și pe frunte cunună de laur se roteau încet în jurul meu aezii cu harpe de aur și cântecul torței pe ziduri desena fresce cu fir de lumină încercând din abis să pornească și-n genunchi să revină în horă de ramuri deplină se zbăteau pe obraz două lacrimi albastre tăcute și gândul pornea din priviri universul să-l mute în cercuri și volte și floare cântând răsăritul în tușe de roșu ușoare
-mi cerea neștiutul să mă jur pe lună pe soare pe vânt și pe ceață pe zeița diana că-mi voi strânge iubirea-n năframă de foc și-mi va râde în ochi sânziana că voi trece prin vămi de carne de sânge și schimba-voi pe-un zâmbet masca de ceață ce plânge desenam orizontul cu sfere de ploi și jucam gol în rouă pantomimă de mine de tine de noi legam la ochi noaptea cu visul dintâi și-adormeam legământul cu arcul de cer căpătâi

dezbrăcam dimineața ca pe-o haină de rouă purtată pe-un umăr prea grea mă scăldam gol în marea iubirii din inima ta și gândul rotund sărbătoarea luminii-o picta pe cioburi de nor în vara de astăzi m-am trezit împăcat

și mi-e dor