Religia atacată de o profană nerușinare,
Ce distruge canoane prin răsturnarea credinței în ateism,
Se apără coborând pe Dumnezeu în icoane și altare,
Substanța ei înaintează prin oceanul cu oameni-rechini ca un celest istm.

Desacralizarea miturilor sfinte creează spații cu cruci inverse
În care râde Satan și râsul reverberează în – infinit,
Din uzurparea binelui face negativități diverse,
Blasfemia evadează din azilul- mormânt și crește dintr-un bine răstignit.

Avortonii striviți de talpa prostiei dense
Și cei cu orbitele scrum arse de întunericul ce promite,
Se strecoară sub pământ și deschid lacrele urilor intense
Ce modelează creaturi – mumii de lumină strivite.

Sunt în echilibru cu ei înșiși și cu lumea albă
Cei ce construiesc din lumină un dom indestructibil,
Dezechilibrații cu psihicul negru își creează boala din imaginea slabă
A unui diavol care se destramă în aura unui arhanghel cu crezul ireductibil.

Să crezi în negru, în întuneric, în negativități, în nereușite,
Este utopia celor care-și dispersează calitățile în defecte,
Să crezi în alb, în lumină, în pozitivități, în reușite,
Este elizeul oamenilor-îngeri zburând printre crezuri perfecte.