Noaptea se lasă în perciuni destrămați
peste pletele indecente de amurg tern,
în timp ce plouă cu un candelabru și uitați
sunt răstigniții inocenți din purgatoriul etern.
Sub talpa nocturnă a craniului morbid,
atârnă ochii descărnați de vise,
un chip de timp subțiat și livid
din clipe iluzorii, compromise.
Se pierde în liniște chiar și tăcerea,
o soră mută din pustietate,
sub un tăiș ce lasă doar fierea
unui pumnal ruginit doar pe spate.
Bizar e sunetul lăsat în urmă
cu tumult greu de ploi în umbră.

În prima rază noaptea se curmă,
lăsând în urmă mireasmă sumbră.