Mă plimb printre cuvinte nebune, umede și fără culoare
Văd Bach și ascult Proust,
Unde ești, sânge al amiezii, de ce nu apui?

Sunt adormit pe patul vieții, ca pe un pat de pușcă
but I have no bullets
Unde ești, absurdule?(aș vrea să îți cuprind încheieturile)

Extratereștrii secolului nostru, înfipți cu capul
în Zgârie-Nori
Unde sunteți, oameni de zăpadă, de ce alergăm după nea?

Printre lacrimi ne scurgem, limpeziți doar de ritualuri
de împreunare oarbă
Unde mai sunt ei Adam sau Eva?(acoperiți de frunze plâng)